Home » articole

Michael Haulică – …și cu banii luați

EDITORIAL • Michael Haulică – Premiile noastre toateAcesta este un articol despre publicarea în regie proprie (selfpublishing) și vreau să fie clar de la început că nu sînt împotriva metodei, ci a fetișizării ei. Msi ales în condițiile pieței de carte din România.

La noi, paradoxal, șansele de reușită ale publicării în regie proprie sînt mai mari decît pe piața internațională datorită (sau din cauza) dimensiunii reduse a pieței locale. Cu toate astea, n-am auzit de vreo apariție cu acest regim care să fi făcut gaură-n cer, să fi luat premii, să fi stîrnit interesul editurilor care să preia autorul-minune. Că, pînă la urmă, exemplele-model de urmat cam la asta se rezumă: Andy Weir (Marțianul) și Hugh Howey (Wool) au publicat în regie proprie și au reușit să atragă atenția marilor edituri, ajungînd în 2-3 ani vedete ale sefeului în regimul clasic al pieței de carte (edituri – hîrtie – librării).

Și-atunci de ce toată zarva asta cu selfpublishingul?

În urmă cu cîțiva ani, propovăduitori ai acestui tip de publicare avansau ideeea eliberării scriitorului de sub jugul cenzurii editurilor (prin cenzură înțelegîndu-se „pe ăsta-l public, pe ăsta nu-l publicˮ) și propuneau tinerilor scriitori să publice… la ei, adică la noua editură. Pentru că cei care oferă servicii de publicare, și nu se rezumă doar la „dă-mi banii, na-ți tirajulˮ (acesta e cazul, destul de familiar unora dintre cei care au încercat, cazul la care se referă și titlul meu), în momentul în care își măresc oferta și includ și redactarea… ajung inevitabil să nu-și mai poată permite să publice chiar orice, pentru că – nu? – ne cunoaște lumea și nu ne mai permitem. Iar dacă redactare este (plus respectul brandului)… fandacsia-i gata: ne întoarcem la cenzura editorială, nu? Și care mai e diferența?

Nu e nimic nou sub soare, iar noile metode nu sînt decît cele vechi, eventual cu servicii „externalizateˮ.

Ce înseamnă, de fapt, publicarea în regim ropriu? Îți plătești redactor (dacă ești un autor conștient și cu simțul realității), îți plătești paginator (dacă acest serviciu nu e oferit la pachet cu tipărirea), îți plătești o copertă (unele edituri secializate în selfpublishing oferă și acest serviciu) și, în fine, îți plătești tiparul. După care… stai cu tirajul în brațe și te întrebi cum să faci ca volumele să ajungă la cititori. Că rude și prieteni dispuși să cumpere sînt în număr mic spre extrem de mic (încercați să vă amintiți de cîte ori ați citit pe Facebook, atunci cînd un autor anunță apariția nei cărți, propoziția „de unde pot să cumpăr cartea?ˮ și de cîte ori „vreau și eu un exemplarˮ sau „sper că-mi pui și mie un exemplar deoparte, nu?ˮ.

Cei care fac parte cumva din sistemul editorial știu cît de greu intră o editură mică în circuitul distribuției de carte. Cum o fi să intri „pe persoană fizicăˮ? Nu spun că e imposibil, unii chiar au reușit să-și bage cărțile într-o librărie on-line. Poate chiar în două. Dar cam atît. Bine, două librării on-line și una fizică. Dar, din nou, cei care știu despre ce e vorba știu că ăsta e de-abia începutul. Că asta nu rezolvă mai nimic. Eventual primele 20-30 de exemplare vîndute celor care au aflat de apariția cărții de pe blog sau Facebook.

Circuitul cărții este mult mai complicat. S-a văzut foarte clar la Final Frontier și la Bookfest, în acest an, cînd autorii care au publicat în regim propriu au căutat fel de fel de subterfugii ca să-și expună cărțile la vînzare în standurile unor edituri. Dar, în condițiile în care au fost edituri care au plătit stand ca să expună două titluri… cît credeți că va mai merge cu „prietene, pune-mi și mie cartea la vînzare pe masa taˮ? Cît vor mai accepta organizatorii de tîrguri să riște pierderea unor expozanți-plătitori doar ca să permită „independențilorˮ (sau celor lăsați baltă de editurile care i-au publicat) să se descurce, ca tot românul? S-ar putea ca nu mai departe de următoarea ediție a Final Frontier să nu mai poată fi comercializate decît cărțile celor care și-au plătit stand, fie edituri, fie autori pe cont propriu. Și-atunci? Nu ne-ntoarcem în etapa de… și cu banii luați?

Pot înțelege că scriitorul se satură ca manuscrisul lui să zacă prin sertarele editurilor, așteptîndu-și rîndul să fie citit sau uitat de vreun redactor prea distrat, prea ocupat cu altele etc. Dacă nu cumva și nerăspunsul e un răspuns. Dar de aici pînă la selfpublishing…

Și-apoi… cei care recurg la publicarea în regie proprie chiar au epuizat lista de edituri interesate de sf? Am văzut autori dezamăgiți că editura X nu i-a publicat și, drept urmare, singura (și imediata!) soluție văzută a fost publicarea în regie proprie. Să ne gîndim dacă am mai fi auzit azi de Dune, de Harry Potter, dacă autorii lor ar fi renunțat după primele două refuzuri?

Știu și că unii au avut parte de replici gen „de ce n-ai venit cu cartea la mine, că zău ți-o publicamˮ. Așa cum cunosc și varianta „am scris ocarte, vrei să te uiți și tu pe ea să-mi dai o părere?ˮ care e una, iar „am scris o carte, o ai atașată, crezi că ar putea interesa una din editurile cu care colaborezi?ˮ e altceva.

Și mai e ceva, vorba unui editor: frate, dacă tot ești dispus să dai bani ca să-ți apară o carte, de ce nu propui asta unei edituri cu oarece nume, pentru că sînt destul de mari șanse să fie găsită o modalitate de cofinanțare, în care editura se alege cu o parte din bani veniți de la autor (fie că-și plătește tiparul, fie că achiziționează un numă rde exemplare, iar restul e vîndut de editură), iar autorul se alege cu tot ce pune în joc o editură: prestigiu, un sistem de distribuție (mai larg sau mai redus, asta depinde de mărimea editurii), un cerc de cititori fideli, lansări, turnee, relațiile profesionale cu revistele și cu cei care scriu despre cărți. Cîte lansări, cîte evenimente au avut autorii care au publicat în regim propriu?

A publica în regim propriu doar gîndinu-te că Weir și Howey au dat lovitura (ignorînd milioanele de autori care n-au dat-o) e ca și cînd te-ai apuca de scris pentru că Stephen King cîștigă din scris 30 de milioane de dolari pe an. Scrisul e, într-adevăr, pentru toți. Faima și banii însă ajung la foarte puțini.

E bine să încercăm toate căile de a ajunge faimoși și bogați, dar e bine s-o facem studiind lucrurile, întrebînd, adică cu lecțiile făcute. Altfel riscăm să rămînem cum am zis: …și cu banii luați.

Leave a reply

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also Comments Feed via RSS.

Be nice. Keep it clean. Stay on topic. No spam.

Argos – Science Fiction & Fantasy 



revista poate fi cumpărată de pe:





Archive